Ultimelestiri.md transmite că, casele de producție (producătorii) sunt invitate să participe la următoarele secțiuni:
- Lungmetraj ficțiune;
- Lungmetraj documentar;
- Coproducție minoritară;
- Scurtmetraj ficțiune;
- Scurtmetraj documentar;
- Dezvoltare;
- Post producție.
De menționat că, concursul se va desfășura în două etape:
Etapa 1: Evaluarea dosarului creativ – În prima etapă a concursului are loc depunerea și evaluarea dosarului creativ de către o Comisie de evaluare și Prezentarea Publică a Proiectelor în fața unui juriu specializat;
Etapa a 2-a: Evaluarea dosarului tehnic – Cei promovați în cea de-a doua etapă trebuie să depună dosarul tehnic în 15 zile de la data publicării rezultatelor primei etape a concursului.
Perioada de depunere a dosarelor este cuprinsă între 3 februarie – 11 martie 2025, ora 18:00.
Centrul Național al Cinematografiei informează că sesiunea de concurs a proiectelor cinematografice este finanțată din bugetul de stat. Bugetul alocat pentru sesiunea 2025 este de 10.000.000 lei.
Plafoanele de finanțare a proiectelor cinematografice pe categorii, după cum urmează:
- 3,0 mln lei – pentru lungmetraj ficțiune;
- 1,0 mln lei – pentru lungmetraj documentar;
- 1,0 mln lei – pentru coproducție minoritară;
- 300,0 mii lei – pentru scurtmetraj ficțiune;
- 150,0 mii lei – pentru scurtmetraj documentar;
- 200,0 mii lei – pentru dezvoltare;
- 200,0 mii lei – pentru postproducție.
Consiliul are dreptul de a lua decizia de modificare, în limita a 20%, a plafoanelor de finanțare a proiectelor cinematografice, pe categorii.