„În temeiul legii cu privire la Guvern, dar și al legii cu privire la statutul persoanelor cu funcție de demnitate publică, se propune eliberarea domnului Ion Bulmaga din funcția de șef al Inspectoratului pentru Protecția Mediului din data de 26 noiembrie, în baza cererii de demisie”, a menționat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, transmite Ultimelestiri.md.
Amintim că, recent, Ion Bulmaga a anunțat că intenționează să plece din țară, după ce ministrul Mediului i-ar fi solicitat demisia. La rândul său, ministrul Gheorghe Hajder afirmă că nu există un conflict personal și că instituția are nevoie de o conducere cu o abordare nouă.
De menționat că Ion Bulmaga conducea Inspectoratul pentru Protecția Mediului din 2021, după aproximativ șapte ani de activitate în acest domeniu.

Un comentariu
Pingback: Directorul adjunct al Agenției Naționale Transport Auto, Ion Bocancea, a demisionat - Ultimele ştiri din Moldova