Programul, aflat la cea de-a XIV-a ediție, este organizat anual în perioada în care mulți moldoveni stabiliți peste hotare revin acasă în vacanță. În acest an, vor participa în total 240 de copii și tineri din Republica Moldova și din diaspora, inclusiv din România, Italia, Franța, Germania, Norvegia, Statele Unite ale Americii și alte țări, transmite Ultimelestiri.md cu referire la radiomoldova.md.
Pentru mulți dintre participanți tabăra reprezintă mai mult decât o vacanță. Ei spun că este o oportunitate de a descoperi țara de origine a familiilor lor, de a-și îmbunătăți cunoștințele de limba română și de a lega noi prietenii.
Elizabeth, în vârstă de 12 ani, venită din Italia și participantă pentru al doilea an consecutiv, spune că experiența de anul trecut a convins-o să revină.
„Am participat anul trecut și așa de tare mi-a plăcut. Vreau să mai particip încă o dată, e foarte frumos”, a spus adolescenta. Ea afirmă că își dorește să își facă prieteni noi și să descopere mai multe despre Republica Moldova.
Pentru Selena, născută în Italia, tabăra este o ocazie de a-și cunoaște mai bine originile.
„Este primul an când particip. Vreau să cunosc mai multe despre R. Moldova. În casa noastră nu se vorbește română, italiană mai mult”, a mărturisit aceasta.
Și alți participanți veniți din România, Franța și Statele Unite spun că programul îi ajută să păstreze legătura cu țara de origine a familiilor lor. Damian, în vârstă de 12 ani, stabilit în Carolina de Nord, spune că speră să își perfecționeze limba română, iar părinții săi consideră că menținerea legăturii cu Republica Moldova este importantă pentru identitatea copilului.
„Vrem ca Damian să cunoască mai mult despre țară, pentru că e parte din identitatea lui, e parte din identitatea noastră. Locuim în afara Moldovei, dar oricum suntem parte din acest popor”, a declarat tatăl băiatului.
Emoționați sunt și bunicii care își revăd nepoții veniți din străinătate. O femeie din Călărași a povestit că fiecare vacanță petrecută împreună este un prilej de bucurie și că speră ca familia să revină într-o zi acasă.
Prima serie a Programului DOR se desfășoară în perioada 4–10 august. Cea de-a doua va începe pe 14 august și va reuni alți 120 de copii și tineri din diaspora.
Programul „Diasporă Origini Reveniri” a fost lansat în 2013 ca o tabără de vară destinată copiilor și adolescenților moldoveni din diaspora, iar ulterior a fost extins și pentru participanți din Republica Moldova. De la lansare, peste 1.100 de copii au participat la edițiile programului.
