Spațiile de adăpostire au fost adaptate în funcție de necesitățile fiecărei specii. Patru specii de maimuțe au fost mutate în voliere speciale, dotate cu lămpi infraroșii și ultraviolete, unde temperatura nu scade sub 22 de grade Celsius, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
Accesul acestora în exterior este limitat pentru a reduce riscul îmbolnăvirilor, iar rația alimentară este suplimentată corespunzător, potrivit administrației Grădinii Zoologice.
În schimb, unele animale sunt bine adaptate temperaturilor scăzute. Lupul alb și marile feline, precum tigrii și leoparzii, se arată active și jucăușe în zăpadă, iar leii tolerează fără dificultăți vremea rece.
Pe durata sezonului rece, meniul animalelor este ajustat pentru a asigura aportul caloric necesar termoreglării. Cantitatea de hrană este majorată, în special în cazul rumegătoarelor, iar alimentația este completată cu nutrețuri concentrate și suplimente vitamino-minerale.
Grădina Zoologică din Chișinău continuă să atragă vizitatori și în zilele friguroase, mulți dintre aceștia venind să vadă animalele active pe timp de iarnă. În această perioadă, programul de vizitare este redus, între orele 09:00 și 16:00. Instituția adăpostește 136 de specii de animale, cu aproape 1.200 de exemplare.
