Despre energia verde, ca soluţie în contextul crizei energetice de acum, dar şi ca alternativă pentru secolul XXI, a discutat echipa „TeleMatinal” cu Ion Munteanu, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
„În această perioadă constatăm cât de importantă este energia regenerabilă fiindcă aceasta a ajuns să acopere 16,7% din consumul de energie electrică, ceea ce ne permite să reducem din volumele de energie electrică ce se procură de pe piață la prețuri mult mai mari și iată acest lucru are un rol, inclusiv, la reducerea poverii tarifare pentru consumatorii finali. În ultimii ani am observat o creștere semnificativă a domeniului regenerabililor, fapt ce ne bucură și creează anumite predictibilități în ceea ce privește dezvoltarea sectorului”, a spus Ion Munteanu.