Maria Grecu s-a stins din viață pe data de 08 noiembrie, la Brescia, Italia, la vârsta de 51 ani. Ea a plecat în Italia să muncească pentru a-şi ajuta copiii şi se angajase ca îngrijitoare la o bătrână, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Gofundme.com.
După numai patru zile de muncă, ea s-a simțit rău, a fost dusă spital, dar după cinci zile la terapia intensiva, inima Mariei Grecu a cedat.
„Rugăm toate persoanele cu inima mare care doresc sa ajute familia rămasă îndurerată să contribuie să o repatriem pe Maria Grecu în republica Moldova din Italia. Orice donație e binevenită și mult apreciată”, se arată în mesajul sursei citate.
