„Astăzi, Bălțiul o petrece pe ultimul său drum pe Polina, o fetiță de opt ani, a cărei viață a fost curmată din cauza iresponsabilității criminale a unui șofer beat. Ca tată, ca om, ca primar, nu găsesc cuvintele potrivite pentru a exprima durerea pe care o simt acum rudele fetei. În numele întregului oraș, transmit cele mai sincere condoleanțe familiei. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a vă sprijini în aceste zile dificile. Această tragedie trebuie să fie un apel pentru noi toți: să oprim iresponsabilitatea. Justiția trebuie să fie cât mai severă în astfel de cazuri, iar fiecare dintre noi nu trebuie să fie indiferent. Nu putem accepta ca șoferii beți să continue să pună în pericol viețile copiilor noștri”, a menționat edilul de Bălți, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la newtv.md.
Amintim că accidentul s-a produs noaptea trecută, în jurul orei 00:30, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Alexandr Pușkin.
Oamenii legii au stabilit preliminar că șoferul beat al automobilului Porsche a ignorat culoarea roșie a semaforului și a lovit lateral un taxi de marca Toyota, care se deplasa regulamentar. Ulterior, Porsche-ul a fost proiectat într-un Mitsubishi. În urma impactului, o fetiță de opt ani a decedat, iar mama acesteia se află la spital.
Ulterior, șoferul care a provocat accidentul a fost plasat în arest pentru 30 de zile.
Citește și: Cine ar fi șoferul beat care a provocat accidentul din centrul Bălțiului