„Este momentul ca Europa să-și folosească toată influența în sprijinul Ucrainei și pentru propriul viitor. În contextul accelerării negocierilor de pace, avem nevoie urgentă de un plan clar privind garanții sigure pentru securitatea Ucrainei”, a declarat președintele francez, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
Ministrul francez al Apărării, Sébastien Lecornu, a respins categoric orice formă de demilitarizare a Ucrainei, precizând că țara trebuie să beneficieze în continuare de sprijin militar constant.
Totodată, la Paris urmează să se desfășoare încă o întâlnire, cu participarea ministrului ucrainean al Apărării, Rüstem Umerov. Oficialii vor discuta despre necesitatea reînarmării Europei și despre continuarea ajutorului militar pentru Kiev.
Anterior, după discuțiile bilaterale dintre Ucraina și SUA, organizate în Arabia Saudită, președintele Vladimir Zelenski a anunțat că Ucraina este dispusă să accepte propunerea americană privind un armistițiu complet, pentru 30 de zile, pe întreg frontul și în Marea Neagră. Zelenski a mai spus că Ucraina insistă pe „liniște în cer, liniște pe mare și eliberarea prizonierilor”, ca prim pas spre o pace durabilă cu Rusia.