„Altceva decât să răspândească falsuri de proastă calitate, ei nu pot. Nu-i duce capul”, a scris Alaiba. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a precizat, într-un comentariu pentru Unimedia, că a fost o încercare de a „dezinforma și a manipula opinia publică”, transmite Ultimelestiri.md.
„O nouă zi – un nou fals.
Când un șoricel e călcat pe coadă, nu te aștepți ca acesta să tacă. Te aștepți la țipete isterice. Știu că, prin activitatea și discursul meu, am deranjat mulți corupți în țara noastră, inclusiv din cei adăpostiți de Kremlin. Și, fiind vizați, deseori au recurs la mizerii. Falsuri prost realizate cum ar fi falsul lansat azi pe unele canale de Telegram. Prin coincidență, acest fals care putea fi lansat oricând, e lansat agil azi pentru a acoperi știrea rușinoasă despre cum un candidat de-al Kremlinului are cetățenie română. O tentativă de doi bani.
Știu cât de lipsiți de imaginație și creativitate pot fi ei și cât de departe sunt dispuși să meargă pentru a-și apăra interesele obscure. Știu, pentru că nu e prima dată când simt asta pe pielea mea. Am imunitate deja. Am zece ani de experiență. Au aruncat multă mizerie spre mine. Ca să vezi, încă stau în picioare și îmi caut de treabă.
Nici atunci, și nici acum, nu mă voi lăsa intimidat de noroiul pe care îl aruncă ei în spațiul public. Nu mă voi abate din drum. Voi rămâne fixat pe obiective mai importante decât să mă bag în zarvă sau să mă las afectat. Așa sunt eu construit. Ba chiar, când văd cine și cum ne atacă, văd în acțiunile lor panică și agonie. Ei niciodată nu au fost atât de slabi, cum sunt acum. E cea mai bună dovadă că deranjăm niște corupți kremlinofili care stau speriați, ascunși prin subsoluri, frustrați că li s-a aprins lumina. Pentru că altceva decât să răspândească falsuri de proastă calitate, ei nu pot. Nu-i duce capul. Avem de a face cu oameni care, probabil, au avut probleme să absolvească universitatea fără să dea mită. Posibil chiar liceul.
Cât ei stau și truchează video-uri ieftine (sincer, tehnologiile moderne permit o calitate mult mai bună) și născocesc falsuri, noi vom continua să muncim pentru oamenii acestei țări, o modernizăm și o îndreptăm spre acel viitor de care a fost lipsită decenii întregi de hoți și corupți. Fac un apel la vigilență. Mai avem 20 de zile de campanie. Vor fi multe murdării. Multe falsuri, minciuni și denigrări. Ei vor face tot pentru a ne abate din cale. Dar vor eșua.
Și țineți minte vă rog:
În Moldova, Rusia investește în propagandă, nu în economie. În Moldova, Rusia crează minciuni, nu locuri de muncă, salarii înalte și valoare adăugată. Vă rog să țineți minte asta foarte bine atunci când mergeți la urnele de vot”, a scris Dumitru Alaiba.
„Din păcate, vedem din nou cum se folosesc imagini false pentru a dezinforma și a manipula opinia publică.
Ministrul Dumitru Alaiba, la fel ca și alți membri ai Guvernului, este ținta unor atacuri bazate pe minciuni și falsuri.
Este important să rămânem vigilenți, inclusiv și colegii din presă și să verificăm întotdeauna sursa informațiilor înainte de a le crede sau distribui.
Într-o democrație, dialogul trebuie să se bazeze pe fapte, nu pe dezinformare”, a declarat pentru Unimedia purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
3 comentarii
Pingback: Recean, despre imaginile false cu Alaiba: Vedem că avem mulți degenerați - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Sfaturi pentru a identifica falsurile din online. Vodă: Vom acționa - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Alaiba a depus plângere la Poliție referitor la video-ul fals despre el - Ultimele ştiri din Moldova