Potrivit datelor prezentate, stadiul de execuție al proiectului este de aproximativ 20%, fiind forați și turnați 54 de piloți din totalul de 124 prevăzuți, transmite Ultimelestiri.md.
Lucrările se desfășoară pe segmentul de drum cuprins între kilometrii 3+600 și 3+675, la baza unui versant afectat de alunecări de teren încă din anii ’70, fenomen care a provocat în timp fisuri în unele locuințe și deformări ale solului.
Până în prezent, antreprenorul a executat lucrări precum realizarea carcaselor pentru piloți, amenajarea unei rigole și reamplasarea rețelei de telecomunicații. În continuare sunt planificate lucrări de consolidare a taluzurilor, construcția trotuarului pe un segment adiacent, amenajarea sistemelor de evacuare a apelor pluviale, construirea unui podeț nou, reparația structurii rutiere și aplicarea marcajului rutier.
Valoarea contractului este de 13,26 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din Fondul Rutier, iar finalizarea proiectului este prevăzută pentru luna ianuarie 2027.
Autoritățile precizează că, deși astfel de lucrări sunt mai puțin vizibile pentru șoferi, ele au un rol esențial în prevenirea riscurilor și în asigurarea durabilității infrastructurii. Finalizarea proiectului ar urma să contribuie la creșterea siguranței rutiere și la îmbunătățirea condițiilor de trafic pe acest sector de drum.
