Aceste intervenții sunt menite să sprijine fermierii din Moldova să respecte standardele europene de calitate, să devină mai competitivi pe piață și să adopte modele de dezvoltare durabilă, transmite Ultimelestiri.md.
În lunile octombrie și noiembrie 2024, mai mult de 50 de proprietari de ferme de bovine, precum și alți actori interesați de dezvoltarea unei afaceri în domeniul producerii laptelui, inclusiv studenți, au beneficiat de instruiri în domeniul cerințelor de mediu ale UE și al standardelor de bunăstare a animalelor.
Formarea practică a fost realizată direct în ferme, unde participanții au avut ocazia să învețe de la fermieri experimentați și să aplice cunoștințele dobândite.
Mai bine de 20 de ferme au fost evaluate și consiliate de experții UNIDO în cadrul proiectului UE-UNIDO „Îmbunătățirea conformității cu standardele prin creșterea capacităților naționale de monitorizare a reziduurilor”.
Acest lucru a permis identificarea și consolidarea potențialului fermelor pentru a atrage investiții. La finalul anului 2024, șase întreprinderi din raioanele Ialoveni, Florești, UTA Găgăuzia, Fălești și Glodeni semnaseră deja contracte de grant în cadrul Proiectului AGGRI, finanțat de Banca Mondială. Aceste investiții totalizează 11 milioane de dolari, dintre care aproximativ cinci milioane reprezintă finanțare nerambursabilă pentru fermele beneficiare.
Fermierii din Moldova beneficiază de echipamente moderne care îmbunătățesc condițiile de muncă și cresc eficiența.
De exemplu, Marian Bîtiu, proprietarul fermei „Gifis Farm” din Nordul Moldovei, va utiliza granturile pentru a îmbunătăți sistemul de ventilare, curățarea deșeurilor din grajd și confortul animalelor. În plus, va implementa tehnologii de automatizare a procesului de muls și alimentare a vitelor, inclusiv un sistem robotizat de furajare și un software avansat care monitorizează sănătatea animalelor.
„Sistemul robotizat de muls va permite monitorizarea în timp real a stării de sănătate a vitelor și prevenirea bolilor, ceea ce va contribui la îmbunătățirea bunăstării lor”, explică Marian Bîtiu.
La ferma „Gifis Farm”, se va implementa și un parc fotovoltaic, care va reduce emisiile de dioxid de carbon, contribuind astfel la protecția mediului. Marian Bîtiu subliniază că investițiile nu sunt doar în infrastructura fermei, ci și în respectul față de natură și sănătatea animalelor, ceea ce va spori sustenabilitatea afacerii.
Dona Școla, coordonatoarea națională a proiectului UNIDO, subliniază importanța acestui program pentru sprijinirea fermierilor din Republica Moldova în alinierea lor la standardele europene de calitate și protecție a mediului.
„Sprijinul acordat fermierilor prin instruiri și consultanță personalizată le va permite acestora să investească în mod conștient în sănătatea animalelor și protecția mediului, aspecte esențiale pentru accesul la fonduri europene și pentru creșterea afacerilor lor”, spune Școla.
Programul de granturi este o componentă a „Proiectului de investiții pentru guvernanță, creștere și reziliență în agricultură” – AGGRI, finanțat de Banca Mondială și implementat de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). Fondurile alocate vizează modernizarea fermelor din Republica Moldova, cu un accent deosebit pe îmbunătățirea condițiilor de bunăstare a animalelor și protecția mediului.
Acest proiect va contribui semnificativ la creșterea competitivității fermelor de lapte din Republica Moldova pe piața internațională, având un impact pozitiv asupra economiei naționale și asupra respectării standardelor europene.