Declarația a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Parteneriat european în reformarea sistemului de sănătate mintală al Republicii Moldova”, organizată de Agenția de presă IPN, transmite Ultimelestiri.md.
Jana Chihai a mai spus că Republica Moldova a început reforma în 2014, intrând într-un proiect de reconceptualizare a serviciilor de sănătate mintală, proiectul Mensana, susținut de Guvernul Elveției.
Proiectul a fost inițiat de un consorțiu, în componența căruia sunt Institutul de Sănătate Mintală și Adicții Trimbos din Olanda și Liga Română de Sănătate Mintală. Astfel că Moldova a beneficiat și continuă să beneficieze nu doar de suport financiar, dar și de susținere din partea unei expertize internaționale de excepție în reformarea serviciilor de sănătate mintală.
Întrebată fiind de realizări în cadrul reformei, Jana Chihai a remarcat: „Am dezvoltat o rețea de centre comunitare de sănătate mintală, așa cum, de fapt, ne ghidează legislația europeană și, în special, Declarația privind sănătatea mintală, care a fost semnată și de Republica Moldova în 2005”.
Președinta Societății Psihiatrilor, Narcologilor, Psihoterapeuților și Psihologilor din Republica Moldova a concretizat că la etapa actuală în fiecare raion și în cele cinci sectoare ale municipiului Chișinău activează câte un centru comunitar de sănătate mintală.
„Aceasta însemnă că în prestarea serviciilor de sănătate mintală pentru o persoană aflată în dificultate se implică nu doar psihiatrul și asistenta medicală, dar vine o echipă de profesioniști, o echipă multidisciplinară, un psihiatru, un psiholog, un psihoterapeut, un ergoterapeut, un asistent social și un asistent medical.
Toți aceștia lucrează și abordarea unei persoane cu probleme de sănătate mintală deja se face în alt fel, diferit față de cum se făcea până la reformă. Accentul se pune nu atât pe tratament, cât pe reabilitare, ceea ce este cu mult mai bine decât anterior. În perioada pandemică, dar și acum, fiind în vecinătatea unui conflict armat, noi suntem mult mai pregătiți să prestăm servicii la un număr mai mare de persoane cu probleme de sănătate mentală, inclusiv pentru refugiați”, a menționat Jana Chihai, șefa Catedrei de sănătate mintală, psihologie medicală și psihoterapie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
Referindu-se la problemele cu care se confruntă sistemul de sănătate mintală, Jana Chihai a afirmat: „Acestea se referă la resursele umane. Sunt câteva raioane care nu au psihiatri, sunt mai multe centre comunitare care nu au psihologi clinicieni și mai multe care nu au psihoterapeuți.
Cunoaștem aceste probleme și încercăm să inițiem diferite training-uri, instruiri ca să formăm acești specialiști și să oferim centrelor comunitare capacitatea profesională pentru a presta servicii de sănătate mintală de calitate”.
Dezbaterea publică la tema „Parteneriat european în reformarea sistemului de sănătate mintală al Republicii Moldova” este ediția a douăsprezecea din cadrul proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare. Continuitate”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestei dezbateri nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.