Manoli a povestit că ideea unei astfel de locuințe a fost privită inițial cu scepticism de cei din jur, transmite Ultimelestiri.md cu referire la unimedia.info.
„Eu mă duceam la Andrei și îi spuneam că cea mai bună casă e cea din lemn, iar toți îmi ziceau că e casa porcului”, a relatat Grigore Manoli.
Acesta l-a invitat pe Andrei, cel care s-a ocupat de construcția locuinței, să ofere mai multe detalii despre proiect, glumind pe seama costurilor.
„Eu țin minte numai că mi-ai «kantujit» portofelul”, a spus Manoli.
La rândul său, Andrei afirmă că este mulțumit de rezultatul final și de caracteristicile tehnice ale construcției.
„Sunt mândru de ceea ce am realizat. Peretele are în jur de 30 de centimetri, destul de sănătos. La pereții exteriori avem în jur de 38 de centimetri. Lumină este suficientă în casă”, a declarat acesta.
Grigore Manoli le-a arătat urmăritorilor întreaga locuință – camerele copiilor, dormitorul matrimonial, zona de living și baia – oferind detalii despre compartimentare și confort.
Potrivit antreprenorului, costul unei astfel de case modulare din lemn variază între 35.000 și 60.000 de euro, în funcție de suprafață, dotări și finisaje.
