Joi, 10 octombrie, canalele de Telegram ale oligarhului fugar Ilan Șor, ale deputaților Marina Tauber, Alexandr Nesterovschi și Vasile Bolea, precum și al bașcanei Evghenia Guțul, au fost dezactivate. La accesare, utilizatorii sunt anunțați că aceste canale „nu pot fi afișate pentru că au încălcat legile locale”. Dezactivate au fost și canale precum cel al blocului „Victorie”, creat de oligarhul Ilan Șor la Moscova, canalele TV6 și MD24, dar și altele, transmite Ultimelestiri.md cu referire la zdg.md.
Ziarul de Gardă a intrat în posesia listei în care au fost incluse toate canalele și chatbot-urile indisponibile pe teritoriul Republicii Moldova.
INI a solicitat companiei Telegram informații privind administratorii chatbot-urilor, adresele IP folosite pentru creare și administrare, dar și numerele de telefon ale persoanelor implicate. Solicitarea a fost înaintată pentru documentarea unor cauze penale privind „finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali săvârșită în proporții mari„ și „spălare de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari”.
„În cadrul urmăririi penale, s-a stabilit că membrii partidelor politice afiliate grupului Șor și blocului politic Victorie sunt remunerați lunar cu sume de bani care nu sunt reflectate în evidențele contabile ale partidelor”, se arată în scrisoare.
Potrivit surselor Ziarului de Gardă, încă alte circa 100 de canale și chatbot-uri urmează a fi blocate.
Citește mai departe pe zdg.md.
![]()
![]()
![]()

Un comentariu
Pingback: Meta anunță că a eliminat conturile unei rețele de dezinformare în R. Moldova - Ultimele ştiri din Moldova