Potrivit Poliției de Frontieră, femeia de 39 de ani se afla printre pasagerii cursei Istanbul-Chișinău, transmite Ultimelestiri.md.
În timpul controlului documentelor, polițiștii de frontieră și ofițerii Frontex au avut suspiciuni privind pașaportul prezentat de aceasta. Astfel, străina a fost trecută la nivelul doi de control, ce presupune verificări suplimentare.
Cercetat cu ajutorul tehnicii speciale, pașaportul, pretins a fi emis de autoritățile din Bulgaria, s-a dovedit a fi fals. Mai mult, la femeie a fost găsit și un permis de conducere bulgăresc care avea semne de falsificare.
Ulterior, femeia a spus că este cetățeană a Iranului.
Cercetările continuă.