De menționat că cinci persoane au fost reținute în urma perchezițiilor, fiind plasate în izolator pentru 72 de ore, transmite Ultimelestiri.md.
„- Sandu, Sandu… Păi se spune că, dacă ea va câștiga, ne va închide universitățile. În Taraclia deja este una închisă, urmează încă una.
– Și cea agricolă s-a închis deja.
– Păi vezi?
– Îți poți imagina, agricultori, ei nu au nevoie de nimic. Doamne, dă-i putere lui Putin să ia Odesa și pe noi.
– Da.
…
– Cine a rămas cu noi în echipă, lor, care au lucrat în septembrie, le vor veni pe card pentru septembrie, ianuarie, februarie și martie.
– Pentru septembrie, da? Adică nu, să sune undeva, să căutăm pe cineva, totul va fi rezolvat, au fost trimise datele noastre, da?
– Când am fost la Moscova, am discutat această întrebare și mi s-a spus: „Cine a rămas cu noi în comandă, adică cei care au lucrat în septembrie și acum cu acei oameni și închidem întrebarea, nici nu se discută. O să vină banii pe aceste carduri „PSB”, în ruble rusești.
– Dar pentru mai, iunie, iulie?
– Aceeași situație.
– August?
– Ar fi trebuit să primiți deja acele 15 (mii).
– Nu am primit nimic.
– Dar ei au primit.
– De ce nu au primit toți, pentru că din 700 de activiști… Vă spun: din cei 700, 200 au primit ceva, restul nu. Adică mai mult de o jumătate din activiști nu au primit.
…
– Pe cine sunați?
– Pe curatorul nostru de la Moscova, Alexandru.
– Alo…
– Alo, Alexandru, bună seara.
– Da, bună seara.
– Oamenii din sectorul 39 au venit la mine…
– Așa…
– Cert este că un număr mare de oameni nu au primit aceste 15 (mii). Și mai este o întrebare. Când am fost la Moscova, împreună cu Ecaterina am discutat că pentru septembrie activiștii vor primi bani tot pe card. Acum oamenii se interesează când vor ajunge banii.
– Eu înțeleg. Problema e că nu pot toți să primească în același moment, fizic nu este posibil acest lucru. Este vorba despre un volum enorm acolo. Socoate câți simpatizanți, câți activiști, mii și mii de oameni. De aceea, problema nu este în bani, problema este strict despre…
…
– Simpatizanții sunt acei oameni care sunt gata să voteze, adică pensionarii. Este programul bașcanului.
– Da, da…
– Iar 5.000 este programul lui Șor, aparte, în toată Republica.
…
– Noi am fost la Chișinău timp de două luni, peste o zi.
– Deci aveți un lider, Dimitri Ikizli.
…
– Iată… V-au cam răsfățat, v-aș spune eu. V-au dat câte 1.000 și ați stat acasă. Ați mers la tribunal pentru ce? Pentru a susține bașcanul, pentru a o întâmpina și a o susține. Uitați-vă, eu doar nu lucrez la acea bancă. Eu vă explic, eu nu lucrez nici pentru… nici la Moscova. Nu eu vă dau salariul. Dacă aveți plângeri, haideți să o sunăm pe Tauber sau pe Șor și să-i întrebăm ce-i cu nedreptatea aceasta. Eu nu înțeleg ce căutați atunci aici. Duceți-vă și scrieți-i lui Șor o scrisoare că nu sunteți de acord.
– Aaa, lui Șor trebuie? Ei bine, atunci eu…
– Scrieți-i lui Șor. Nu știu, lui Tauber. Cui doriți.
– Haideți așa…
– Ei au luat decizia, nu noi, înțelegeți? Conducerea, nu noi.
…
– Judecătoria, 15.06 – au fost două autoturisme. Au făcut poze, le văd și eu. Apoi 14.06 – la Guvern. Eu eram cu o mașină. Altă mașină mai era. Sunt sub semnul întrebării două automobile, însă eu nu știu ce dată, cred că asta, probabil.
– Probabil.
– Încă nu am primit pe asta, și Blinken – două mașini. Ați fost și voi acolo, și Jenea. Ați fost la Blinken?
– Ce este asta?
– Când l-am întâlnit pe american.
…
– Dar aceștia care au primit 200 de lei cui i-au dat ***, pentru ce i-au dat?!
– Tuturor activiștilor câte 200 de lei. Să zicem că am avut cinci oameni, mie mi-au dat 1.000 și a trebuit să le dau tuturor câte 200 de lei.
– Pentru ce? Pur și simplu pentru că au organizat un miting?
– Pentru miting, desigur. Cine o să-ți dea bani pur și simplu?!
– Pentru care miting? La tribunal sau care?!
…
– Acum Lilia îmi cere 400 de lei. Nouă ne-au dat câte 400 de lei.
– Câte 400 de lei?
– Da.
– Când v-au dat?
– Când am mers la Blinken.
…
– Dar ce legătură are cu asta Grișa?
– Grișa a dat atunci bani.
– Grișa a dat pentru octombrie. Bine, voi ați venit de la Moscova și Grișa a dat toată suma?
– Nu.
– Eu întreb despre această sumă de bani. Ați primit la Moscova lista?
– Da.
– Corect. Această femeie a fost pe listă în septembrie. Pentru unii, okay, haideți să încercăm altfel. V-au dat suma la Moscova. Cui i-ați transmis-o ulterior? 11 persoane, pentru acestea v-au dat.
– Eu nu am 11, sunt mai mulți.
– 11, 11 activiști în luna septembrie.
De menționat că ofițerii CNA și procurorii au desfășurat astăzi acțiuni de urmărire penală la Comrat, în cadrul unor cauze pornite pe fapte de spălare de bani, falsificarea rapoartelor financiare și finanțarea ilegală a unui partid politic.
Potrivit CNA, în procesul documentării au fost fixate mai multe episoade de mobilizare a cetățenilor la proteste contra unor remunerații bănești, achitarea ilegală a transportatorilor de pasageri la protestele organizate, precum și achitarea salariilor pentru activiștii formațiunii.
De asemenea, a fost documentată plata suplimentelor la pensii și la salarii pentru unii bugetari prin intermediul aplicației „ПСБ” a Băncii din Federația Rusă „Промсвязьбанк”.
În total, au fost efectuate 51 de percheziții la 20 de figuranți, inclusiv în birourile acestora din incinta organizației teritoriale Comrat a formațiunii. Totodată, percheziții au avut loc la domiciliile și în automobilele bănuiților.