Potrivit Procuraturii Generale, tânăra în vârstă de 24 de ani, în perioada 27-29 decembrie 2022, la rugămintea unei fete de 25 de ani din Odesa, care deținea doar un certificat de naștere eliberat de autoritățile Rusiei, fără buletin de identitate sau pașaport, în complicitate cu altă persoană neidentificată, în scopul obținerii unui folos financiar, au organizat ieșirea de pe teritoriul Moldovei spre Ucraina a unui minor de șapte ani, fără acte de identitate, (presupusul fiu al femeii aflate la Odesa), care nu este nici cetățean și nici rezident al Republicii Moldova, transmite Șiri.md.
Tânăra de 24 de ani a încercat să contacteze și să corupă un angajat al Poliției de Frontieră contra sumei de 500 de euro, care urma să asigure trecerea peste frontieră a copilului. Drept urmare, aceasta a fost reținută de organele de drept, în imediata apropiere a punctului de trecere a frontierei Criva, pe unde intenționa să asigure părăsirea teritoriului țării a minorului sus-menționat.
Astfel, a fost pornită o cauză penală, conform bănuielii rezonabile de comitere a tentativei la organizarea, în scopul obținerii directe a unui folos financiar, al ieșirii de pe teritoriul statutului a persoanei care nu este nici cetățean, nici rezident al acestui stat, săvârșită de mai multe persoane (art.27, art. 3621 alin.(2) lit.c) Cod penal).
La data de 30 martie, cauza penală a fost expediată cu rechizitoriu în judecată. Inculpata și-a recunoscut vina în comiterea faptei imputate. Prin urmare, aceasta a fost condamnată la doi ani de închisoare într-un penitenciar pentru femei de tip semiînchis, cu privarea de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate legată de organizarea migrației cetățenilor pe un termen de un an și șase luni.
Totodată, prin cumul de sentințe, inculpatei i-a fost adăugat la pedeapsa stabilită prin sentința sus-menționată, partea neexecutată a pedepsei stabilite prin sentința Judecătoriei Edineț, sediul central din 19 aprilie 2023 (prin care ultima a fost condamnată pentru comiterea infracțiunii de corupere activă), fiindu-i stabilită pedeapsa definitivă cu închisoare pe un termen de patru ani cu executarea pedepsei în penitenciar pentru femei de tip semiînchis și amendă în mărime de 4.000 unități convenționale (200.000 lei), cu privarea de dreptul a ocupa anumite funcții sau de a exercita activități legate de organizarea migrației cetățenilor pe un termen de un an și șase luni.
Sentința este cu drept de apel.