Preotul, care este inițiatorul unei scrisori în acest sens, spune că, deocamdată, nu a primit nici un semn de peste Prut, deși, este sigur el, subiectul este urmărit de clerul din țara vecină, transmite Ultimelestiri.md cu referire la newsmaker.md.
„Situația s-a schimbat nu din pricina banilor. Biserica în Moldova trebuie sa fie una, dar să nu merge în cadrul Mitropoliei Basarabiei, dar in corpore în cadrul Patriarhiei Române. Până când nu avem semnale. Așteptăm ceva să ne spună, pentru că suntem siguri că ne urmăresc. Dar nu avem nici un semn”, a declarat parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din Chișinău, Pavel Borșevschi, în cadrul emisiunii „În profunzime”, de la Pro TV.
Pavel Borșevschi susține că aderarea Mitropoliei Moldovei la Patriarhia Română este susținută de mai mulți preoți din țară. Potrivit lui, în adresa mitropolitului ar fi fost expediate, de fapt, în total, 3 scrisori prin care preoții cer aderarea in corpore a Mitropoliei, și nu doar una. Este vorba de scrisoarea preoților din protopopiatul de Chișinău, sectorul II, pe care îl conduce, a preoților din protopopiatul de Chișinău, sectorul centru, pe care îl conduce secretarul Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaș, precum și a preoților din protopopiatul de Anenii Noi.
Ultimelestiri.md amintește că reprezentanții Mitropoliei Moldovei au declarat după adunarea protopopilor și stareților de mănăstiri subordonați mitropolitului Moldovei că Biserica Ortodoxă din R. Moldova își păstrează statutul actual.
Convocat pentru prima dată după scrisoarea dură a Mitropolitului Vladimir în adresa Patriarhului Kirill, Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova nu a luat nicio decizie ce ar sugera o eventuală despărțire de biserica rusă.
De menționat că, până la acest moment, peste 60 de preoți din Moldova au trecut la Mitropolia Basarabiei.