Sloganul din acest an, „Rinichii tăi sunt bine?”, atrage atenția asupra importanței prevenirii și diagnosticării precoce a bolilor renale, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit datelor Spitalului Republican, circa 10% din populație suferă de boli renale fără să cunoască acest fapt.
Astfel, pe parcursul a aproape două ore, aproximativ 50 de persoane au beneficiat de consultații și sfaturi medicale. Factori de risc pentru boli renale cronice au fost depistați la 1/3 dintre participanți. Medicii au distribuit și pliante informative despre factorii de risc modificabili și nemodificabili, precum și despre momentul optim pentru un consult nefrologic.
„Ne-am propus să identificăm persoanele cu risc de a dezvolta boala cronică de rinichi, deoarece această afecțiune este adesea silențioasă și devine simptomatică doar în stadii avansate. Printre factorii de risc se numără obezitatea, diabetul zaharat și hipertensiunea arterială, aspecte pe care le putem controla pentru a preveni evoluția bolii. Adresabilitatea este ridicată, iar secția are un surplus de pacienți. Totodată, este în creștere numărul cazurilor de boli renale cauzate de diabet, afecțiuni cardiovasculare și hipertensiune, inclusiv în rândul tinerilor, care adesea nu prezintă simptome precoce,” a declarat medicul Tatiana Răzlog, șef interimar al Secției Nefrologie.
În acest context, specialiștii au enumerat factorii de risc pentru boala cronică de rinichi:
Nemodificabili:
- Genetici (rude cu boli renale)
- Sex masculin
- Vârsta
- Greutatea mica la naștere
Modificabili:
- Proteinuria
- HTA
- Glicemia
- Dislipidemia
- Hiperuricemia
- Greutatea corporala
- Fumatul, alcool
- Consum cronic de medicamente
- Anemia
Totodată, medicii menționează că personale care au simptomele din lista întocmită mai jos, ar trebui să se adreseze la medicul specialist:
- Edeme
- Modificarea volumului și culorii urinii
- Urina spumoasă
- Dureri lombare asociate cu febră
- TA crescuta
- Oboseala
- Paliditate
- Greață, inapetență
Cinci sfaturi pentru a menține rinichii sănătoși
- Bea suficienta apă
- Reduce consumul de sare
- Fă plimbări
- Menține greutatea corpului
- Nu administra medicamente fără prescripție medicală
Statisticile arată că, în Republica Moldova, 839 de pacienți diagnosticați cu boală renală cronică și 362 de pacienți cu insuficiență renală cronică beneficiază de tratament prin hemodializă și alte metode extracorporale. Anul acesta, 233 de pacienți au fost internați pentru tratament prin dializă. În Regiunea Europeană, se estimează că 100 de milioane de adulți trăiesc cu BRC, iar alte 300 de milioane sunt expuse riscului.