Declarația aparține directorului Asociației Presei Independente, Petru Macovei, care a menționat că în 32 de ani de independență, R. Moldova a crescut jurnaliști de mare valoare, care nu s-au vândut, chiar dacă în acești ani au fost în R. Moldova guvernări de tot soiul, care și-au dorit să corupă jurnaliștii, transmite Ultimelestiri.md cu referire la VoceaBasarabiei.
„Au fost jurnaliști cu coloană vertebrală, care au știut să-și facă meseria astfel încât cetățenii țării noastre să fie în mare parte informați, și nu dezinformați. Trebuie să recunoaștem că au fost și mai sunt încă foarte mulți așa-ziși jurnaliști, care fac serviciul puterii sau serviciul partidelor politice și asta sigur că este într-o disonanță foarte mare cu valorile democrației, în general, și ale presei independente, dar eu sunt convins că mergem pe calea cea bună și reformele care se întâmplă în R/ Moldova în ultimii ani arată că se creează o temelie pentru ca presa din țara noastră să devină una care contribuie la dezvoltarea țării și la europenizarea R. Moldova”, a spus Petru Macovei.
Întrebat cum își explică faptul că cetățeanul simplu spune că mai întâmpină greutăți de a face diferență dintre știrea falsă și știrea veridică, Macovei a declarat că totul ține de obișnuințele de consum ale oamenilor.
„Oamenii își fac anumite priorități, iar informarea și alegerea grâului de neghină, din păcate, nu este prioritate. Ceea ce trebuie să facem noi ca jurnaliști, și ca activiști civici, trebuie să facem astfel încât prioritățile oamenilor să se schimbe, să înțeleagă că informarea conduce la o alegere mai bună pentru dânșii și pentru viitorul copiilor lor. Eu cred că lucrul acesta este tema noastră de acasă pentru următorii ani”, a mai spus Petru Macovei.
