Manifestările s-au desfășurat la Muzeul Național al Literaturii Române, dar și în librării, biblioteci și teatre din capitală. Participanții spun că evenimentul a devenit deja o tradiție culturală importantă pentru tinerii care iubesc literatura, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
„Acum sunt la final de clasa a XII-a și îmi amintesc prima ediție a Zilelor Literaturii Române la care am fost în clasa a noua”, a spus una dintre participante.
Printre invitații speciali ai ediției s-a numărat și Matei Vișniec, unul dintre cei mai cunoscuți dramaturgi români contemporani, stabilit în Franța.
Tinerii au avut ocazia să îl întâlnească personal și să discute despre literatură, teatru și rolul culturii în societate.
„Pentru mine este foarte important faptul că întâlnesc în viața reală scriitori pe care îi citesc și pe care îi văd nu doar ca pe un nume de pe copertă”, a spus o participantă la eveniment.
Organizatorul festivalului, Gheorghe Erizanu, afirmă că scopul proiectului este consolidarea legăturilor culturale dintre spațiile românești.
„E un pod dintre scriitorii din Republica Moldova, scriitorii din România și cei din diaspora”, a declarat Gheorghe Erizanu.
În cadrul festivalului, scriitorii au ajuns inclusiv în licee din Bălți și localități din regiunea transnistreană, unde elevii studiază în limba română.
Matei Vișniec a declarat că a găsit la Chișinău „o efervescență culturală” și a subliniat rolul artei în combaterea manipulării și propagandei.
„Prin artă am putea frâna spălarea de creiere care încă funcționează pe planetă și mai ales în această zonă a lumii”, a afirmat dramaturgul.
Poetul Emilian Galaicu-Păun a spus că prezența lui Matei Vișniec în spațiul cultural românesc și francez reprezintă „o onoare” pentru cultura română.
Matei Vișniec este considerat unul dintre cei mai montați dramaturgi români pe scenele internaționale, iar operele sale sunt recunoscute pentru mesajele împotriva manipulării ideologice și pentru promovarea rezistenței prin cultură.
