De asemenea, Recean și Stefanciuk au efectuat un schimb de opinii în legătură cu evoluțiile recente din Ucraina și situația actuală de securitate din regiune, în contextul războiului din țară, transmite Ultimelestiri.md.
Dorin Recean a reconfirmat disponibilitatea Republicii Moldova pentru acordarea continuă a ajutorului umanitar Ucrainei, dar și cetățenilor ucraineni care rămân pe teritoriul țării noastre.
Totodată, premierul Republicii Moldova a vorbit și despre progresele înregistrate de țara noastră în parcursul european și agenda de reforme implementate.
„Sperăm ca, până la sfârșitul anului, să înceapă negocierile de aderare la UE. Pentru Republica Moldova și Ucraina, acesta este obiectivul central al autorităților, susținut de populația țărilor noastre”, a spus premierul Dorin Recean.
În cadrul întrevederii a mai fost discutată importanța implementării proiectelor, în special a celor privind reconstruirea și crearea infrastructurii transfrontaliere moldo-ucrainene, în scopul facilitării fluxurilor de tranzit, export și import al mărfurilor.
![]()
![]()
![]()
![]()
