În cadrul discuțiilor, s-a accentuat importanța sprijinului oferit de partenerii europeni pentru consolidarea capacităților instituționale și implementarea reformelor necesare în domeniul protecției mediului, transmite Ultimelestiri.md.
„Împreună, putem construi un cadru eficient pentru a răspunde provocărilor de mediu, în concordanță cu obiectivele Uniunii Europene, și pentru a asigura un viitor sustenabil pentru toți cetățenii”, a declarat Petru Tataru.
Totodată, oficialii au mai discutat și identificarea soluțiilor pentru accelerarea implementării măsurilor de protecție a mediului, în special în domeniile managementului apei, protecției aerului, biodiversității și gestionării deșeurilor.
În acest context, secretarul general a evidențiat necesitatea dezvoltării unui program național dedicat protecției apelor împotriva poluării cu nitrați, ajustarea cadrului legislativ pentru îmbunătățirea calității aerului, precum și realizarea unui sistem național de monitorizare a emisiilor de poluanți atmosferici.
„Aceste măsuri sunt fundamentale atât pentru conformarea la reglementările europene, cât și pentru îmbunătățirea calității mediului în Republica Moldova. Ministerul Mediului va continua colaborarea strânsă cu organizațiile internaționale și va dezvolta strategii sustenabile menite să reducă impactul asupra mediului și să sprijine tranziția către un viitor mai curat și mai sănătos”, se arată într-un comunicat al autorității.