Reprezentanții au discutat aspectele ce țin de combaterea violenței împotriva fetelor și femeilor, programele realizate cu suportul Organizației Națiunilor Unite (ONU) în Republica Moldova, precum și eforturile Guvernului pentru sporirea incluziunii socio-economice a femeilor refugiate din Ucraina, transmite Ultimelestiri.md.
Șeful Executivului a apreciat implicarea ONU Moldova în gestionarea crizei refugiaților, subliniind angajamentul autorităților de a susține și în continuare persoanele care au decis să rămână în Republica Moldova. De asemenea, prim-ministrul s-a referit la suportul oferit țării noastre de UN Women în promovarea egalității de gen și dezvoltarea programelor cu rol de abilitare economică a femeilor.
Părțile au discutat despre serviciul specializat din Republica Moldova pentru victimele violenței sexuale, care a fost inaugurat pe 23 martie curent la Ungheni, cu susținerea UN Women.
Totodată, oficialii s-au referit la Programul de susținere a antreprenoriatului feminin, lansat în toamna anului 2023, și la progresele înregistrate în dezvoltarea și executarea politicilor naționale, conexe promovării egalității de gen