În discuțiile cu presa, oficialul a menționat că autoritățile vor „avansa pe finalizarea lucrărilor”. Pe de altă parte, el a invocat costurile prea mari pentru realizarea lor și necesitatea de a identifica finanțare, transmite Ultimelestiri.md cu referire la realitatea.md.
„E prematur să promit sau să spun că va fi finalizată una dintre acestea, dar acesta este unul din obiectivele mele. Filarmonica, din păcate, este un proiect costisitor. Din primele informații e vorba de zece milioane de euro, bani care sunt mari și trebuie identificați. Eu cred că este real ca în acești patru ani să avansăm foarte mult pe toate cele trei proiecte mari, ca să le avem finalizate”, a spus ministrul.
Anterior, ex-șeful de la Cultură, Sergiu Prodan, afirma că obiectivul de renovare a Filarmonicii Naționale a fost stabilit de către președintă, pentru a fi realizat până la finalul acestui mandat.
Despre crearea Centrului „Universului” se vorbește din martie 2024, inițiativa fiind anunțată de către Ministerul Culturii. Conform planurilor autoritățile, în sediul fostei edituri Universul urmează să fie create galerii de artă și ateliere, dar și să fie mutat depozitul Bibliotecii Naționale.
Tot în 2024, în clădirea Circului au fost instalate geamuri panoramice noi și a fost dat star renovării cupolei.
