„Vladimir Bolea s-a întâlnit pe 2 septembrie în România cu secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Sorin Moisei, și cu reprezentanți ai companiei Electromecanica Ploiești, care produce echipament militar și civil. În cadrul discuției privind utilizarea rachetelor antigrindină în Republica Moldova, partea română a recomandat elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru determinarea celor mai eficiente metode de implementare a acestor tehnologii în Republica Moldova”, se arată în comunicat, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Infotag.
Bolea a solicitat un studiu comparativ cu recomandări concrete pentru Republica Moldova.
De asemenea, a convenit să trimită specialiști din Republica Moldova la Electromecanica Ploiești pentru a face schimb de experiență și a studia cele mai bune practici ale României în acest domeniu.
„În viitorul apropiat, părțile vor semna un acord de cooperare care va contribui la implementarea tehnologiilor cu impact activ asupra atmosferei pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv lansarea de rachete antigrindină”, se arată în comunicat.