Conform secretarului de stat de la Ministerul român al Transporturilor, Bogdan Mîndrescu, au avut loc discuții inclusiv cu reprezentanții companiei, fiind abordate subiecte referitoare la anulări și întârzieri ale curselor, dar și situația pasagerilor, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Realitatea.md.
„I-am înștiințat oficial pe reprezentanții Wizz Air că am informat Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (acest organism fiind și cel care a licențiat compania aeriană), pentru a pune cu celeritate în aplicare legislația în materie, având în vedere că Wizz Air a anulat 9 curse într-o zi din motive tehnice”, anunță Mîndrescu.
Funcționarul a cerut de la compania aeriană un plan urgent de măsuri concrete, pentru a reduce anulările și a soluționa problema personalului, care lucrează peste limita permisă. Totodată, compania a fost avertizată că nu se vor tolera abateri de la reglementările în vigoare în domeniul aviației.
Citește și: Cât de punctuale sunt companiile aeriene ce zboară în și din Moldova
