„Acest Guvern parcă a intrat în competiție cu Moscova, cine ar aduce mai mult prejudiciu vectorului european. Cineva poate să-mi explice care a fost scopul briefingului de astăzi al anti-ministrului Economiei, Dumitru Alaiba? A fost anunțat acest briefing cu genericul „Programul privind compensațiile la energia electrică pentru agenți economici”. A auzit cineva informații despre conținutul acestui program?”, susține Alexandru Slusari, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit acestuia, Dumitru Alaiba a ținut un discurs „cu multă laudă în adresa sa însăși”, pentru ca cetățenii să înțeleagă cât a făcut Guvernul pentru susținerea sectorului economic.
„A menționat și două măsuri de sprijin. Prima ține de viitor, deoarece începe abia în 2025 și vizează subvenționarea investițiilor în industrie. Nu vreau să pierd timpul pentru a analiza detaliat această inițiativă, unde din toată subvenționarea 75% reprezintă facilități la plata impozitului pe venit. (…) În orice caz, marea majoritatea întreprinderilor industriale, care au așteptat astăzi cu sufletul la gură ieșirea ministrului, mai puțin se gândesc acum la investiții”, susține Slusari.
El spune că a doua măsură ține de programul de creditare 373, unul foarte util, însă foarte limitat în resurse.
„Dar ce e cu programul privind compensațiile, dragă Dumitru? Ah da, 30 de secunde s-a vorbit despre perspectiva acestui program, că el va fi în curând, că acolo vom încerca să compensăm timp de 3-6 luni unor agenți economici creșterea tarifului la energia electrică până la 50%. Așa operează cu cifrele economiștii adevărați. Un procent este până la 50% și 49% sunt până la 50%. Mai pe scurt, așteptați regulamentul, la care noi lucrăm. Ulterior, el iar a trecut la limbajul lozincilor. Cum noi am rezistat la toate șantajurile. Dar ce are el cu această rezistență a întreprinderilor? Nu este clar. Important să apară titluri de știri.
Dumitru, nu te întreb de ce acest program de sprijin nu a fost elaborat din timp, măcar din toamna anului 2024. Nu te întreb de ce nu ai ieșit împreună cu ministrul Muncii pe 3 ianuarie să vorbești despre compensații. Azi pentru ce tu ai ieșit fără proiectul în sine și doar ai iritat lumea? Când vei deveni mai responsabil, când vei înțelege cât de mult costă acum orice cuvânt nereușit sau promisiune falsă a guvernării?”, a mai spus Alexandru Slusari.
Ultimelestiri.md amintește că, antreprenorii vor putea beneficia de compensații la energia electrică de până la 50% din creșterea tarifului, pe o perioadă de la 3 la 6 luni, a anunțat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, într-un briefing de presă.
„Venim cu un program de compensații a costurilor la energia electrică care va sprijini companiile noastre producătorii noștri să facă față mai ușor provocărilor curente. Este un sprijin direct care se va adresa mai ales sectoare mai sensibile. Prioritate vor avea firmele care produc produse de primă necesitate, produse alimentare lapte carne ouă pâine etc. Sprijinul va fi extins și către alte sectoare din industria prelucrătoare cum ar fi producătorii de încălțăminte, îmbrăcăminte, mobilă, componente electrice etc.”, a declarat ministrul.