Potrivit Strategiei, în următorii ani, Guvernul își propune să construiască și să reabiliteze săli polivalente și stadioane de fotbal din centrele raionale, să construiască o arenă națională de fotbal și să doteze complexurile și terenurile sportive cu echipament medical. Infrastructura sportivă va fi îmbunătățită în comunități și școli, transmite Ultimelestiri.md.
De asemenea, vor fi realizate acțiuni de promovare a practicării sportului și de adoptare a unui stil de viață activ, pentru menținerea sănătății populației. Un accent aparte va fi pus pe popularizarea sportului în rândul copiilor și tinerilor, fiind urmărită creșterea numărului de copii înscriși în grupe de instruire începătoare de la circa 20.000, în prezent, până la 30.000, în 2030.
Pentru dezvoltarea sportului de performanță, va fi majorată susținerea financiară a federațiilor sportive naționale, va fi creat un sistem de asigurare medicală specială a sportivilor și va spori numărul cabinetelor medicale de stat destinate recuperării acestora. Totodată, va fi îmbunătățit și sistemul de formare continuă a profesorilor de educație fizică, antrenorilor, arbitrilor, psihologilor și a medicilor sportivi.
În prezent, în R. Moldova funcționează 101 școli sportive, frecventate de circa 39.000 de copii. Comparativ cu anul 2000, atât numărul școlilor, cât și cel al sportivilor a crescut cu circa o treime.