La inaugurarea forumului, Sergiu Ungureanu, președintele Asociaţiei Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din R. Moldova, a menționat importanța manifestării științifice, ce reunește specialiști în chirurgia joncțiunii esofago-gastrice, endoscopie și gastroenterologie, în vederea creării unui consiliu multidisciplinar ce va revizui tehnicile chirurgicale, managementul complicațiilor și noile descoperiri în patologia joncțiunii esogastrice, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Moldpres.md.
Prezent la deschidere, rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, Emil Ceban a apreciat prezența conducerii Societății Europene de profil la lucrările acestui important forum internațional, „ce ar reprezenta o oportunitate de consolidare a relațiilor de colaborare cu colegii din Uniunea Europeană”. Totodată, Ceban a subliniat rolul Universității în formarea medicilor chirurgi, la toate etapele de instruire.
„În prezent, acest proces se desfășoară în cadrul a șase catedre de chirurgie, membrii cărora sunt implicați în procesul de instruire a studenților la 16 programe de studii de profil chirurgical prin rezidențiat și 144 de programe de educație medicală continuă”, a afirmat rectorul.
Cu mesaje de salut la inaugurarea conferinței au venit și Luigi Bonavina, ex-președinte European Foregut Society și Alexandru Voloc, coordonator, Biroul Organizației Mondiale a Sănătății în Republica Moldova.
Programul conferinței a inclus prezentări cu privire la tehnicile chirurgicale miniminvazive, managementul complicațiilor și noile descoperiri științifice în patologia joncțiunii esogastrice.
De asemenea, au fost realizate două intervenții chirurgicale, prin abord miniminvaziv, transmise live în sala de conferințe, una dintre care este esofagoplastia în caz de stenoză a esofagului, ca urmare a complicației refluxului gastroesofagian – o premieră pentru Republica Moldova. Intervențiile au fost realizate de echipe operatorii formate din chirurgi din străinătate și din cadrul SCR „Timofei Moșneaga”.
Conferința științifico-practică internațională a fost organizată de Asociaţia Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova și European Foregut Society în parteneriat cu USMF „Nicolae Testemițanu”, sub egida Ministerului Sănătății al Republicii Moldova.