Activitățile sunt organizate cu scopul de a sprijini producătorii locali și de a oferi orășenilor acces la produse agricole de sezon, transmite Ultimelestiri.md.
Astfel, cetățenii sunt așteptați la iarmaroacele și târgurile cu produse și mărfuri autohtone de pe adresele:
- Pe 9 mai, în Piața Marii Adunări Naționale va avea loc o manifestare cultural-artistică dedicată Zilei Europei, inclusiv cu prezentarea tradițiilor culturale și culinare ale diferitor popoare;
- În Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, în perioada 10-11 mai va fi organizat un târg cu articole meșteșugărești și de artizanat;
- În
sectorul Botanica, în Parcul „Valea Trandafirilor”, pe aleea principală, până la 7 iunie va fi deschis târgul cu mărfuri de artizanat și hand-made; - În
sectorul Buiucani, teritoriul adiacent edificiului „Kentford” din bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, 202, pe 10 mai se va desfășura târgul producătorilor locali cu produse alimentare și nealimentare autohtone „EcoLocal”, organizat în colaborare cu Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali; - În Parcul „Alunelul” din Calea Ieșilor, 11/4, în perioada 10-11 mai, va avea loc târgul producătorilor autohtoni „Cămara Fest”;
- La intrarea în Parcul „La Izvor”, Calea Ieșilor 22, în perioada 10-11 mai, doritorii sunt invitați la târgul producătorilor agricoli, organizat în colaborare cu Federația Națională a Fermierilor;
- În
sectorul Centru, strada Mitropolit Varlaam, segmentul dintre străzile Armenească și Tighina, până pe 20 mai va fi deschis Iarmarocul tematic „Semănătorul”, cu comercializarea materialului săditor și semincer, îngrășăminte, substrat și mărfuri pentru grădinărit, organizat de Î.M. „Piața Centrală”; - În sectorul Râșcani, Scuarul „Mezon”, pe 11 mai, va găzdui târgul mămicilor „Mami & Co Fair”,organizat în colaborare cu SRL „Mom Fair”.
Primăria municipiului Chișinău încurajează cetățenii să viziteze târgurile locale, menite să asigure consolidarea relațiilor dintre producătorii autohtoni și consumatori.