Mai bine de jumătate dintre tranzacțiile prin SEPA au fost realizate de persoane fizice, iar potrivit guvernatoarei BNM, Anca Dragu, economiile directe la comisioanele percepute depășesc 1,4 milioane de euro, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
„Dacă e să comparăm numai comisioanele – este o scădere de 18 ori. Dacă e să ne uităm la tot anul și să extrapolăm aceste cifre, ne așteptăm la circa 20 milioane de euro economii pentru persoanele fizice și undeva la 36-40 milioane de euro pentru persoanele juridice”, adaugă Anca Dragu.
Guvernatoarea BNM a precizat că persoanele care au efectuat tranzacții au plătit, timp de o lună, comisioane de 78 de mii de euro. Fără SEPA, acest cost ar fi fost de circa 1,5 milioane de euro.
Moldova a devenit parte operațională a Zonei Unice de Plăți în Euro din 6 octombrie 2025. În prezent, opt bănci comerciale din țară s-au alăturat sistemului.
SEPA reunește 41 de țări din Europa și oferă cetățenilor și companiilor transferuri rapide în euro, la costuri reduse, în aceleași condiții ca în Uniunea Europeană.
