Evenimentul se va desfășura în Parcul „Alunelul”, str. Calea Ieșilor, 11/2, la ora 15:30, transmite Ultimelestiri.md.
În etapa finală a competiției vor participa 60 de vârstnici, clasați pe primele 3 locuri în cadrul etapelor sectoriale ale turneului, în categoriile de vârstă 50+ și 65+. Tot aici, vor participa 20 de copii și 20 de amatori pasionați de șah și joc de dame.
Câștigătorii vor fi premiați cu sume bănești în valoare de 1.000, 3.000 și 5.000 lei.
Cheltuielile finaciare pentru organizarea evenimentului sunt suportate de către Direcția Generală Educație, Tineret și Sport.
Inițiativa „Cupa Seniorilor” la șah și joc de dame este un proiect dezvoltat de Primăria municipiului Chișinău în cadrul programului municipal de îmbătrânire activă și dialog între generații. Scopul acestui proiect constă în promovarea şahului şi jocului de dame, în crearea unui mediu social prietenos, precum și consolidarea dialogului între generații.
