În cadrul festivităților sunt premiați elevii cu rezultate deosebite și cadrele didactice care s-au remarcat pe parcursul anului școlar. Ceremonia marchează finalul oficial al cursurilor, transmite Ultimelestiri.md cu referire la radiomoldova.md.
În Chișinău, potrivit autorităților municipale, 146 din cele 150 de instituții de învățământ au decis organizarea Ultimului Sunet în dimineața zilei de vineri, în urma consultărilor cu părinții și directorii de școli. Reprezentanții administrației municipale au argumentat că acest format corespunde tradiției și oferă o atmosferă mai festivă elevilor.
Ministerul Educației a menținut politica de autonomie instituțională și a precizat că fiecare școală are libertatea de a-și stabili programul, în funcție de deciziile luate la nivel intern.
De menționat că și anul trecut, în ajunul zilei de 1 septembrie, a fost emisă o Circulară care oferea școlilor posibilitatea de a decide ora și data desfășurării festivităților dedicate începutului de an școlar. Atunci, din cele 1.201 școli din țară, 108 au organizat careul solemn duminică, 1 septembrie, iar celelalte – luni, 2 septembrie.
