„Ce mi-au zis? Mi-au zis să-l dau la orfelinat, mi-au zis că nu va fi nimic bun, că va fi o legumă. Nu i-au dat nicio șansă că va merge vreodată sau va trăi. Reiese că noi am luat acel 1%, am muncit și continuăm să muncim”, susține mama lui Dmitro, Ianina Polovici, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la europalibera.org.
Tânărul a început să facă sport de performanță acum trei ani și, în scurt timp, a devenit campion al Ucrainei.
„Acum el cântărește 50 de kilograme, ridică – 90. Cu trei ani în urmă, nu putea ține în mână nici două kilograme, iar acum face genoflexiuni cu haltera în spate. El este mândria noastră”, spune mama băiatului.
Dmitro a început să meargă la vârsta de nouă ani. Mama sa îl ducea la școală în brațe.
„A început să meargă târziu, așa că, în toți acești ani, mergeam cu el zi de zi la școală. Între timp, am mai născut doi copii. A terminat școala, 11 clase. Niciodată nu a putut să scrie cu pixul, dar poate scrie la calculator (…) Apoi, el a mers la Centrul de Reabilitare cu instruire profesională din Kiev. Acolo el trebuia să învețe un an, însă a însușit totul în șapte luni. El era demult programator format, dar oricum trebuia să facă studii”, povestește Ianina Polovici.
De jumătate de ani, Dmitro activează în domeniul IT. Cu banii câștigați, acesta își ajută familia.
„Am parcurs acest drum greu, dar acum el se descurcă singur. A început să lucreze. Aici, la centru, suntem ajutați, ni se oferă condiții necesare. El lucrează pentru companii din diferite țări, Germania, SUA.
Când s-a refugiat la Chișinău, Dmitro a fost ajutat de echipa de para powerlifting a R. Moldova.
„Am venit la Chișinău la data de 10 martie 2022, după ce am stat două săptămâni în subsoluri. Am venit în palton, cu două rucsacuri. Ca toți ucrainenii, el apără țara noastră”, a mai spus mama acestuia.
Acum câțiva ani, Dmitro și-a deschis un canal pe Youtube, unde vorbește despre viața sa.
Vizionați întregul reportaj aici.