Potrivit Serviciului Vamal, funcționarii postului vamal Leușeni au supus controlului de specialitate un autocar care se deplasa din Germania spre Republica Moldova, transportând pasageri și bagaje neînsoțite, transmite Ultimelestiri.md.
Șoferul, un bărbat cu dublă cetățenie (moldovenească și română) în vârstă de 30 de ani, a comunicat că toate bunurile sunt indicate în declarația vamală.
Cu toate acestea, în urma controlului fizic al mijlocului de transport și bagajelor transportate, oamenii legii au depistat 40 camere video și diverse accesorii și dispozitive tehnice, toate nedeclarate autorității vamale. Valoarea lotului de marfă nedeclarat se estimează la zeci de mii de lei.
Drept urmare, marfa acestuia a fost ridicată, iar investigațiile pe caz continuă.
Foto: Customs.gov.md