„Tricolorii” au deschis scorul în minutul 31 în urma unui contraatac. Pe un contraatac purtat în viteză Mihail Caimacov l-a servit excelent pe Artur Ioniță care a marcat cu un șut din plin fuleu, la colțul lung, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la radiomoldova.md.
„Ne-am așteptat la așa un stil de joc din partea lor. Cel ma important e rezultatul, un pas important pentru noi. Acum rămâne să recuperăm puterile și să obținem rezultat bun și în Malta”, a declarat Artur Ioniță.
În repriza secundă, echipa Republicii Moldova a jucat mai defensiv, însă a marcat al doilea gol în minutele adiționale. Maxim Cojocaru a profitat de viteza superioară, l-a depășit pe Max Llovera și a înscris cu un șut plasat.
„Când ies pe teren mă gândesc să-mi ajut echipa. Mă strădui să fac tot ce spune antrenorul. Astăzi am reușit să marchez și sunt fericit, dar mai bucuros sunt pentru că am obținut cele 3 puncte”, a menționat fotbalistul Maxim Cojocaru.
„Cel mai important în această seară sunt cele 3 puncte. O să facem analiza meciului. Prima repriză mai bună, a doua mai puțin, dar băieții au dat totul în teren, toate puterile”, a afirmat selecționerul Sergiu Cleșcenco.
Meciul a fostul unul special pentru Vadim Rață, care a jucat a 50-a sa partidă pentru prima reprezentativă a țării.
„Chiar nu știam. M-ați surprins acum. O cifră frumoasă. Sper să joc cât mai multe meciuri la echipa națională. Am obținut o victorie cam chinuită. Cu Andorra mereu sunt meciuri grele și urâte, zic eu", a spus căpitanul Vadim Rață.
Discipolii lui Sergiu Cleșcenco vor susține următorul meci din grupa a 2-a a Ligii D în data de 13 octombrie. „Tricolorii” vor juca în deplasare cu Malta. Partida va începe la ora 19 și va fi transmisă în direct și în exclusivitate de postul național de televiziune Moldova 1. Selecționata țării noastre are nevoie de doar un punct pentru a-și asigura primul loc în grupă și a promova în Liga C.
1 comentariu
Pingback: Mijlocașul Artur Ioniță, cu fiica în brațe după victoria împotriva Andorrei - Ultimele ştiri din Moldova