Sheriff Tiraspol a învins Petrocub Hâncești cu scorul general de 2-1. După meciul pierdut cu 0-1 în tur, tiraspolenii au câștigat returul cu 2-0, prin golurile marcate de Bourama Fomba și Jose Hugo Goncalves Flores, în minutele 38 și 66, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
De cealaltă parte, Zimbru Chișinău a trecut de Milsami Orhei cu scorul general de 3-0. După victoria cu 2-0 din tur, formația din Capitală s-a impus și în retur, la Orhei, cu scorul de 1-0. Unicul gol al partidei a fost marcat de Matteo Amaral Amoroso Dos Santos, în minutul 72.
