Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră”, transmite Ultimelestiri.md cu referire la jurnal.md.
„Vreau să le spun telespectatorilor că astfel de falsuri veți mai auzi și logica e simplă: Jurnal TV este pe primul loc în audiențe și pe cineva tare deranjează situația aceasta. De aceea se va lucra în perioada următoare inclusiv la decredibilizarea Jurnalului. Aplicarea unei ștampile politice pe o instituție media este cea mai bună soluție în privința decredibilizării. De asta, nu le luați în calcul. Nu s-a vândut și nici nu se va vinde Jurnalul”, a anunțat moderatorul emisiunii Vitalie Călugăreanu.
La rândul său Igor Grosu, a confirmat că informația este un fals.
„PAS nu a avut, nu are și nici nu va avea televiziune, nici radio. Politicienii trebuie să facă politică, ziariștii – ziaristică, businessul – business. Iar dacă vrei să faci la un moment dat o schimbare – nu le amesteca, este sfatul meu pentru toți. Atunci când politicienii încearcă să obțină o televiziune, un radiou, nu pot decât să compromită atât echipa, cât și instituția”, a spus Igor Grosu.
„Și în momentul în care se întâmplă acest lucru echipa pleacă” a conchis moderatorul emisiunii.
