Potrivit directorului Asociației pentru Democrație Participativă (ADEPT), fenomenul este rezultatul unor schimbări legislative care au facilitat înregistrarea partidelor, dar care au scos în evidență și lipsa de consistență a multora dintre ele, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Potrivit lui Igor Boțan, în Republica Moldova sunt înregistrate 66 de partide politice, însă doar 1/3 dintre ele sunt active. Eficiența acestora se măsoară, în opinia expertului, la alegerile locale, acolo unde se testează forța organizatorică a formațiunii.
„În 2020, Curtea Constituțională a adoptat o hotărâre privind liberalizarea înregistrării partidelor politice. În consecință, din 2020 până acum, în cinci ani, numărul partidelor politice a crescut cu 40%. De la 45 până la 66 de partide. Din cele 66 de partide, active sunt doar 1/3, iar forța lor organizatorică o vedem la alegerile locale. Localele sunt principalul poligon pe care se manifestă partidele politice. Din 1/3 partide, doar 10 partide au potențial care se manifestă la alegerile locale și el se manifestă prin numărul de candidați pe care partidele îi înregistrează pentru funcția de primar și consilier local/raional. La această etapă ne dăm seama că partidele sunt slabe, din păcate”, a explicat directorul Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, Igor Boțan.
După testul alegerilor locale, urmează cel al parlamentarelor, iar lipsa structurilor teritoriale devine un obstacol major pentru multe dintre formațiuni, spune expertul. „După alegerile locale, unde verificăm potențialul partidelor, vin alegerile parlamentare, când mai multe partide au vrut să se înregistreze, dar au fost admise doar jumătate. Care pot fi speranțele unui partid care nu are structuri în teritoriu? Înțelegem din start că aceste partide nu au șanse”, a mai spus Igor Boțan.
În acest context, autoritățile au introdus noi reglementări pentru a asigura mai multă transparență și pentru a preveni apariția unor entități politice „camuflate”. Potrivit expertului Igor Boțan, doar partidele care demonstrează capacitate organizatorică și legătură reală cu cetățenii pot spera la relevanță pe scena politică.
„Pentru că numărul partidelor a crescut vertiginos este important să se ia măsuri ca în competiția electorală să se regăsească partide care au ce spune cetățenilor și care au priză la cetățeni. De aceea, au existat modificări care prevăd că partidele sunt obligate să aibă un registru al propriilor membri, plătitori de cotizații, iar acești membri să fie în registrul ASP, ca să nu avem surprize cu constituirea blocurilor camuflate”, a explicat Igor Boțan.