Potrivit lui, premierul desemnat, Alexandru Munteanu, își finalizează discuțiile cu potențialii membri ai cabinetului de miniștri. Liderul PAS a precizat că mulți membri ai actualului Guvern își vor păstra funcțiile, dar vor fi și nume noi, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
„Trebuie să-l lăsăm pe Alexandru Munteanu să prezinte lista miniștrilor publicului, fracțiunilor parlamentare. El a avut discuții cu miniștrii. A avut nevoie de acest exercițiu pentru a înțelege mai bine care sunt reformele de pe rol, lucrurile care trebuie prioritizate. Unii colegi, numele cărora au fost deja vociferate în presă, se vor regăsi. Vor fi și nume noi”, a declarat Igor Grosu.
Întrebat despre anunțurile de retragere ale unor membri ai actualului cabinet de miniștri, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate a confirmat că este vorba despre decizii discutate și coordonate în interiorul formațiunii.
„Cei care nu se regăsesc, este decizia lor. Este o decizie discutată cu noi și cu premierul desemnat. N-a fost totul spontan, au fost discutate lucrurile. Premierul desemnat va veni cu garnitura guvernamentală și programul de guvernare”, a mai spus Igor Grosu.
De asemenea, Igor Grosu a confirmat că Dorin Recean și Artur Mija își depun mandatele de deputat, iar odată cu formarea noului Guvern, va fi actualizată și lista deputaților PAS.
„În cazul celor care vor merge în Guvern, lista de deputați se va trage în sus și vin colegii din ordinea descrescătoare. Dorin Recean și Artur Mija se retrag. Am luat act de decizia lor. La începutul săptămânii va fi gata lista miniștrilor. În privința programului de guvernare, premierul desemnat deja a lansat invitații pentru discuții Camerei de Comerț, mediului de afaceri, cu sindicatele de va întâlni”, a precizat șeful Legislativului.
Președintele Maia Sandu a semnat decretul prin care Alexandru Munteanu a fost desemnat oficial candidat la funcția de prim-ministru. Potrivit șefei fracțiunii PAS din Parlament, Doina Gherman, Guvernul Munteanu urmează să fie învestit până la finalul săptămânii viitoare.
