Munteanu a subliniat că o astfel de inițiativă „nu are precedent în practica europeană” și „nu ar fi o utilizare rațională a resurselor”, transmite Ultimelestiri.md cu referire la newsmaker.md.
„Primarul Parisului nu este membru al Guvernului francez, iar primarul Bucureștiului nu face parte din Guvernul României. 90% din deciziile discutate la ședințele Guvernului nu privesc Chișinăul. Atunci de ce nu am include și primarii din Bălți sau Hâncești?”, a explicat premierul desemnat.
Ultimelestiri.md amintește că Ion Ceban a propus ca edilul Capitalei să fie inclus în componența Guvernului Republicii Moldova.
„Un lucru ar fi legal, logic și corect: ca primarul Capitalei, unde locuiesc și activează aproape un milion de cetățeni, să fie și membru de Guvern. Este Capitala țării, unde activitatea economică formează în mare parte bugetul de stat care întreține toată țara. Comunicarea trebuie să fie directă”, consideră primarul municipiului Chișinău.
Propunerea primarului general al Chișinăului a fost calificată drept „neconstituțională din fașă” de către expertul în domeniul justiției Alexandru Bot.
