Deși liderul Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat anterior o astfel de inițiativă, Stamate consideră că adevărata problemă este expunerea minorilor la „conținut toxic”, transmite Ultimelestiri.md.
„Pe nimeni nu deranjează conținutul pe care îl consumă copiii și tinerii noștri online, în special în rețelele sociale? Sau asta este sarcina exclusivă a părinților? Dar statul nu este oare interesat în creșterea unei generații tinere sănătoase mintal? (…) Fenomenul conținutului toxic online este atât de complex, încât sunt sigură ca multe familii nu se descurcă efectiv cu reglementarea acestuia”, a menționat Olesea Stamate.
Într-un final, fostul deputat a subliniat că autoritățile trebuie să poarte discuții largi în societate despre pericolele conținutului nociv online, „or acestea depășesc mult strict segmentul politic”.
