Prezent la eveniment, Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România, a subliniat că mișcarea literară basarabeană a fost dintotdeauna parte integrantă a literaturii române, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
„Mișcarea literară din Basarabia a fost permanent parte a literaturii române și astăzi omagiem pe toți cei care, de 105 ani, au militat pentru limba română”, a spus Varujan Vosganian.
Fostul președinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, academicianul Mihai Cimpoi, a reamintit momentul istoric din 1990, când organizația s-a desprins de structurile sovietice.
„Această ruptură a fost dictată de un imperativ istoric. Uniunea trebuia să se consacre apărării și promovării adevărurilor despre limba română, despre ființa și istoria noastră”, a declarat Mihai Cimpoi.
Poetul Arcadie Suceveanu, la rândul său fost președinte al Uniunii, a remarcat unitatea culturală de pe ambele maluri ale Prutului: „Literatura română este una și aceeași și pe partea stângă a Prutului, și pe dreapta. E o bucurie să știm că suntem scriitori români și cărțile noastre apar la editurile din România.”
Actualul președinte al Uniunii Scriitorilor, Teo Chiriac, a evidențiat rolul pe care intelectualii îl au astăzi în maturizarea culturală și istorică a societății.
„Vremurile s-au schimbat. Rolul Uniunii Scriitorilor și al oamenilor de cultură este de a contribui la maturizarea culturală a societății noastre”, a declarat Teo Chiriac.
Evenimentul a inclus și o expoziție de fotografii și lansarea broșurii aniversare „O incursiune în istoria Uniunii Scriitorilor”, documentate de Ivan Pilchin, vicepreședinte al Uniunii.
„Cel mai important lucru care a permis ca această breaslă să reziste a fost solidaritatea, rezistența prin cultură și spiritul de libertate”, a spus Pilchin.
Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova a primit Diploma de Onoare din partea Ministerului Culturii pentru contribuția la promovarea literaturii române.
„Este esențial ca domeniul cultural să beneficieze de sprijin constant din partea statului și să avem mai multe proiecte de mobilitate”, a declarat Andrei Chistol, secretar de stat la Ministerul Culturii.
