„În raportul de expertiză, medicii nu au stabilit substanțe psihotrope sau stupefiante în organismul fetiței. Unica depistare a fost o cantitate de alcool, iar motivul decesului este clar indicat în expertiză”, a precizat Cernăuțeanu, transmite Ultimelestiri.md cu referire la realitatea.md.
Șeful Poliției a menționat că expertiza a fost una complexă și de durată, fiind efectuate toate analizele necesare, inclusiv pentru depistarea drogurilor sintetice.
„Vreau să vă asigur că s-a solicitat una dintre cele mai sofisticate expertize în acest caz, pentru a elucida absolut totul”, a spus el.
Totodată, șeful IGP a comentat declarațiile părinților victimei, afirmând că unele dintre acestea „creează confuzie în societate”.
„Cu regret, părinții vorbesc lucruri care nu sunt pe înțelesul societății. Dacă se făceau acuzații privind drogurile, întrebarea este de ce nu s-a ridicat acest aspect atunci când s-a citit raportul Ministerului Sănătății”, a declarat el.
Potrivit lui Cernăuțeanu, și înregistrările video din localul unde s-a produs incidentul au fost analizate în totalitate. El a precizat că imaginile au fost examinate de la început până la sfârșit, iar tot ce s-a întâmplat în acel local este documentat integral.
Șeful IGP a declarat că fiul instrumentistului Corneliu Botgros, Cristian, a fost audiat în dosarul decesului Andreei Cuciuc, în calitate de martor.
„Trebuia să fie audiat încă săptămâna trecută. Are statut de martor deocamdată, statul de bănuit presupune anumite elemente infracționale sau bănuieli care să ducă spre aceasta. Anumite acuzații privind procedarea într-o formă mai puțin umană nu îl încadrează însă în categoria de omor sau acțiuni care au dus la moartea persoanei”, a explicat Cernăuțeanu.
Amintim că Andreea a decedat acum un an, într-un local din Capitală, unde sărbătorea alături de colegi Balul Bobocilor. Recent, mama sa a scris pe Facebook că cineva i-ar fi strecurat substanțe interzise în pahar. Igor Cuciuc dă de înțeles că ei duc propria anchetă ca să afle circumstanțele în care le-a decedat fiica.

Un comentariu
Pingback: Adriana Ochișanu, după ce Cristian a fost audiat: Vreau să se facă lumină - Ultimele ştiri din Moldova