Evenimentul a avut loc astăzi, cu participarea secretarului general Sergiu Gherciu și a reprezentanților din domeniul agricol și financiar, transmite Ultimelestiri.md cu referire la realitatea.md.
„Fermierii se confruntă cu multe provocări din cauza schimbărilor climatice. Nu putem asigura singuri stabilitate totală, dar dacă lucrăm împreună – fermieri, instituții financiare și parteneri – putem construi un viitor mai sigur. Academia aceasta este o inițiativă binevenită”, a declarat Sergiu Gherciu.
Pe parcursul a nouă luni, peste 30 de fermieri vor participa la șase module de instruire și două vizite la ferme.
Programul este inspirat dintr-un model de succes din România și pune accent pe practică și agricultură durabilă.
Scopul academiei este să ajute fermierii să se adapteze la noile condiții de mediu, să reducă riscurile și să aplice metode moderne și eficiente în agricultură.
