De când era copil, Marinela își dorea să devină ofițer de poliție. Însă, nimeni nu se aștepta că la vârsta de 21 de ani va avea deja doi ani de experiență în poliție. Ea însă era sigură că într-o zi va îmbrăca uniforma de polițist, transmite Ultimelestiri.md cu referire la nordinfo.md.
„A fost un vis din copilărie. Am vrut foarte mult să fiu polițistă și să port uniforma. Țin minte că au venit să-l ia în armată pe fratele mai mare, dar el nu vroia. Atunci i-am spus mamei: se poate să mă duc în locul lui la armată?”, a povestit Marinela.
Are un simț puternic al dreptății, îi place să interacționeze cu oamenii și vrea să facă lumea mai bună.
„Noaptea este cel mai greu, vizibilitatea este mai redusă din cauza precipitațiilor, dar intervenim prompt, încercăm să ajutăm apelanții.”
La ora 6.00 dimineața, tânăra polițistă este deja la serviciu.
Acum studiază la Academia de Poliție „Ștefan cel Mare” din Chișinău, dar asta nu o împedică să muncească cu dedicație.
Marinele este una dintre cele trei femei care activează în cadrul Serviciului de Patrulare Sîngerei, Glodeni, Fălești, Rîșcani.
„Este un angajat bine pregătit, interacționează cu colegii foarte bine, în unele cazuri ia hotărâri mai bine decât bărbații. Nu mai există stereotipul de femeie sau bărbat în poliție. Suntem bucuroșii de așa angajați”, a spus Stanislav Ciocan, șeful Serviciului Patrulare Sîngerei, Glodeni, Fălești, Rîșcani.
Fie că dirijează traficul rutier (aici img să fie însoțită de sunet) sau staționează șoferii care au comis încălcări, Marinela Țurcanu este sigură pe sine.
A fost primită călduros de colectiv, iar asta a contat pentru ea foarte mult.
„Foaret bine. Când m-am transferat de la IP Sîngerei, colegii de aici m-au primit foarte bine. M-am simțit relaxată, m-au susținut, nu m-am simțit ignorată. Este un colectiv extraordinar”, a mărturisit polițista.
Deși este o muncă solicitantă, este mândră că este polițistă și spune că nu s-ar regăsi într-o altă meserie.
„Acum este ok pentru că nu am încă familie, dar e un pic dificil la sărbătorile de iarnă pentru că trebuie să fim mereu la muncă. Nici nu țin minte când am sărbătorit ultima oară cu părinții.”
Șoferii spun că au încredere în oamenii legii, indiferent dacă sunt bărbați sau femei.
„E ceva frumos, plăcut să întâlnești doamne în acest domeniu.”
„Femeile sunt binevenite peste tot. Fără ele nu putem. S-a dovedit, sunt și în poliție, și în armată. Am o părere destul de pozitivă.”
Și colegii Marinelei au doar cuvinte de laudă despre ea.
„Nu este nicio diferență că e coleg de gen feminin sau bărbat, este aceiași responsabilitate, obligațiuni, întocmești procese verbale. Este responsabilă, nu întârzie, își îndeplinește obligațiunile ca un polițist impecabil”, a spus Mihail Rusu, ofițer superior Serviciul Patrulare Sîngerei, Glodeni, Fălești, Rîșcani.
Visele Marinelei Țurcanu nu se opresc aici. Este perseverentă și are multe planuri pentru viitor.
„Evident că muncesc pentru asta, ca să cresc în carieră. Este o profesie frumoasă pe care mi-am dorit-o foarte mult. În viitor vreau să devin, de ce nu, și un procuror renumit, să-mi fac părinții mândri.”
În cadrul Inspectoratului Național pentru Securitate Publică activează 119 femei, 29 dintre care sunt agenți de patrulare.
