Potrivit expertului în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, ramura pomușoarelor în R. Moldova este una în devenire, una care practic a lipsit, iar acum se dezvoltă intens, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Moldpres.md.
Potrivit expertului, pomușoarele, deși par un produs de lux, având în vedere prețul pe care îl au, intră destul de activ în viața moldovenilor.
Referindu-se la consumul de pomușoare în R. Moldova pe cap de locuitor, Veaceslav Ioniță a spus că în perioada 1981 -1985, acesta a fost de 0,4 kg per persoană anual, ajungând în 2022 la 7,5 kg și în 2023 la 7,7 kg.
„În perioada sovietică, consumul pomușoarelor chiar era un lux, doar de sărbători. În prezent, moldovenii consumă pomușoare de 20 de ori mai mult. Acestea au devenit accesibile în ultimii zece ani. Tot mai multe pomușoare au început să fie produse, dar și veniturile populației au crescut”, a spus Veaceslav Ioniță.
Potrivit economistului, veniturile din vânzarea pomușoarelor a fost în anul 2023 de 464 milioane de lei, dintre care 404 milioane de lei în consumul intern și 60 de milioane de lei din export.
„Către export s-au dus doar căpșuni, zmeură și coacăză. Practic 10% din pomușoarele care sunt produse sunt exportate, restul sunt consumate pe intern”, a afirmat economistul.
Potrivit datelor statistice, în anul 2023, în Republica Moldova, producția de pomușoare a constituit 20.800 de tone.
