Potrivit lui Ion Ceban, în această perioadă, în premieră pentru Chișinău, au fost elaborate peste 30 de strategii și planuri de dezvoltare pentru fiecare domeniu, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la realitatea.md.
Actualul primar susține că aceste documente au fost elaborate de către specialiștii din R. Moldova, în colaborare cu experții din străinătate și au fost supuse numeroaselor dezbateri publice. Potrivit lui Ceban, strategiile respective acoperă domenii precum infrastructura, turismul, tineretul și educația, atragerea investițiilor, protecția mediului, regulamente, concepte și ghiduri.
De asemenea, el a mai spus că municipiul Chișinău este lider în atragerea surselor financiare, Capitala fiind singura localitate din Moldova unde se implementează proiecte mari de infrastructură. Suma proiectelor se ridică la peste 2,5 miliarde de lei și se realizează cu ajutorul partenerilor externi, dar și din sursele proprii ale municipalității.
„Sunt proiecte pe care nu le veți găsi la nivel național. Cei care fac azi mult populism și care au bani în conturi, de exemplu, pentru managementul integrat al deșeurilor, nu au făcut nimic. Nu au făcut o iotă în acest sens. Totodată, suntem mereu în căutare de oportunități economice pentru dezvoltarea municipiului, astfel doar după forumul investițional din toamna anului 2022, în Chișinău au fost semnate contracte și efectuate tranzacții de aproximativ 500 de milioane de lei”, a precizat Ion Ceban.
Liderul partidului MAN a mai declarat că în toți aceștia ani, parcul de transport public din Capitală a fost modernizat. Prin urmare, astăzi, noi avem un transport public mai modern, mai confortabil, mai rapid. În prezent, în Capitală sunt peste 300 de troleibuze și autobuze moderne și dotate pentru confortul pasagerilor, cu aparate de aer condiționat, prize USB, Wi-Fi și altele.
„ Avem și 100.000 de abonamente vândute locuitorilor Capitalei. Cu aproximativ un miliard de lei, Primăria continuă să subvenționeze transportul. Totodată, facem benzi dedicate, deschidem rute noi. Pregătim și Planul de Mobilitate Urbană care va reconfigura toate rutele din Capitală”, a declarat într-un final Ion Ceban.
Ultimelestiri.md amintește că alegerile locale generale vor avea loc la data de 5 noiembrie.
