Cu prilejul acestei serbări președintele Moldovei, Maia Sandu, a scris un mesaj în care menționează importanța documentul care ne-a deschis calea spre independență, democrație și stat de drept, transmite Ultimelestiri.md.
Șefa statului a menționat în mesajul său că, de atunci și până acum, țara noastră a avut un drum plin de dificultăți. Cu toate acestea, peste 34 de ani, Republica Moldova rămâne o țară pașnică și democratică, în care poporul este suveran și decide soarta țării.
„Poporul va decide și la referendumul din această toamnă soarta țării pentru deceniile care urmează – dacă sprijină aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Am învățat, în anii de independență, că democrația și libertatea nu sunt bunuri date. Aceste valori trebuie apărate, în fiecare zi, dacă vrem să ne construim o viață pașnică și prosperă, aici, la noi acasă, și să lăsăm moștenire copiilor o țară liberă, independentă și protejată”, a punctat Președinta Maia Sandu.
